Cum pui Social Media sa lucreze pentru afacerea ta?

Cum pui Social Media sa lucreze pentru afacerea ta?

by Fivetn
21sep

Marketingul pentru o afacere nu înseamnă să faci publicitate cu scopul de a te face cunoscut ci înseamnă să investești suma S în publicitate și să se întoarcă, într-un scenariu ideal, 2 x S, indicând o rata de success a campaniei de 100%.

 

Retelele de socializare nu mai sunt doar o modalitate de a-ţi face prieteni prin intermediul internetului ci și un instrument de marketing foarte valoros. Noi am descoperit treptat că un cont pe o reţea socială valorificat prin articole, promoții sau oferte te poate aduce mai aproape de clienţii actuali sau potenţiali și parteneri de business care sporesc vânzările.

Înainte de a active un cont pe o reţea de socializare, să îți pui câteva întrebări de bază:
Ce nevoi are compania mea din acest punct de vedere? Ce vreau să promovez și în ce fel? Cui ma adresez? Care sunt resursele necesare optimei utilizări a acestui intstrument de marketing? Am nevoie de un profesionist în social media marketing?

De ce este importantă activitatea pe rețelele de social media pentru succesul unei afaceri?

-promovarea companiei, a produselor sau a serviciilor oferite de compania ta devine mai eficientă prin „targetarea” publicului țintă;

-ești prezent și ai activitate constantă în mediul online iar asta poate să te convertească în soluția nr. 1 pentru potențialii clienți;

-poţi intra în legătură cu oricine a aderat la acest serviciu şi ai posibilitatea să cunoşti oameni noi pe care poti sa ii transformi in clienti in funcție de strategiile aplicate;

-poți furniza articole informative sau de analiză în sprijinul activităţii desfăşurate;

-ai ocazia să iei pulsul percepţiei companiei tale pe piaţă și să afli în timp real ce gândesc alţii despre afacerea ta;

-poți să-ți monitorizezi concurența;

Asadar e un „must” să treci în rândul strategiilor tale de marketing online prezenţa pe cele mai cunoscute platforme de social media.

Cea mai pretabilă pentru marketing-ul afacerii tale este rețeaua socială Facebook unde un profil de companie funcţionează ca o platformă adiţională site-ului și ca resursa interactivă oferind câteva instrumente de marketing și branding foarte eficiente:

-informaţii utile despre compania ta – istoric, adresă, date de contact, hartă etc – la care să adaugi periodic postări despre produse sau servicii noi, promoţii, evenimente, performanţe ale companiei, analize de piaţă şi multe altele;

-postări de materiale foto şi video care să stârnească un mare interes din partea utilizatorilor;

-realizare de concursuri cu premii atractive unde conditiile de participare vizează sporirea popularității afacerii tale;

-numărul de like-uri şi comment-uri reprezintă un indicator foarte valoros şi te ghidează în demersurile de dezvoltare şi promovare a produselor companiei.

Rezultatele din social media marketing nu apar peste noapte, este nevoie de multă muncă şi răbdare ca să funcţioneze. Campaniile trebuie minuțios pregătite, iar oamenii vor interacţiona cu afacerea ta folosind şi celelalte instrumente ale reţelei (mesaje, feedback, share) dacă planul de acțiune este temeinic organizat și dacă îți stabilești documentat obiectivele.